Educație

La ora actuală, în cadrul Bisericii Baptiste Stânca din Sibiu funcţionează 3 grupe de copii, care se întâlnesc în fiecare duminică, și o grupă de tineri, care se întâlnește în fiecare sâmbătă.

În ceea ce priveşte clasele de şcoală duminicală pentru copii, atât temele abordate cât şi metodele de predare utilizate la aceste clase sunt adaptate diverselor grupe de vârstă, iar învăţătorii care predau la aceste clase sunt pregătiţi în mod special pentru lucrarea cu copiii. Pe lângă clasele de şcoală duminicală, în cadrul departamentului de educație se organizează anual tabere.  La rândul lor, învăţătorii de copii din cadrul Bisericii participă periodic la conferinţe şi întâlniri zonale de pregătire, împreună cu alţi învăţători de copii din ţară.

Lucrarea de educaţie biblică a Bisericii Stânca nu se rezumă la activităţile curente desfăşurate în perimetrul Bisericii, ci este promovată şi cultivată în multe alte feluri, precum conferinţe, tabere, întâlniri ocazionale etc. Întreaga lucrare de educaţie biblică a Bisericii Stânca este organizată şi susţinută în așa fel încât să încurajeze studierea şi însuşirea cu seriozitate a Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa personală a membrilor Bisericii şi în familiile acestora, (copii și tineret). Fiecare grupă dispune, de asemenea, de un lider învățător, responsabil de buna desfășurare a lucrării în grupa pe care o reprezintă și de menținerea relației cu familiile, în vederea transmiterii mesajului biblic, creșterii spirituale a copiilor, consolidării relațiilor etc., prin lecții biblice, programe și diverse evenimente.