Misiune
Misiune
Considerăm că porunca Domnului Isus de a duce Evanghelia la orice făptură și de a face ucenici din toate neamurile este misiunea principală a Bisericii. De asemenea, înțelegem importanța susținerii lucrării de misiune desfășurate în diferite părți ale lumii. Biserica Baptistă Stânca s-a inplicat în susținerea celor din Ucraina, prin trimiterea de ajutoare, precum și în susținerea celor din Africa prin diferite donații care să acopere o parte din nevoile existente. În acelaș timp, Biserica Baptistă Stânca din Sibiu a fost deschisă pentru a se implica în diferite locuri din țară, care s-au confruntat cu diferite probleme, atunci când s-a solocitat acest lucru.Chemarea Bisericii Stânca este să-L glorifice pe Dumnezeu prin a face ucenici care sunt o mărturie vrednică de urmat și care vestesc Evanghelia celor din familie, prietenilor, vecinilor și colegilor de muncă. Dorința noastră este să investim în ucenicizare și în evanghelizare prin relații.
Membrii Bisericii, Ionică și Sorina Zaharie au avut mai multe acțiuni evanghelistice în afara Bisericii, încercând să penetreze cu Evanghelia și cu valorile creștine în rândul liderilor și a oamenilor de afaceri din Sibiu.
În acest sens au avut 4 conferințe evanghelistice, 4 grupuri mici și peste 20 de prezentări personale ale Evangheliei.
- Conferința “Principii biblice pentru afaceri de succes”, invitat Wouter Droppers, Presedinte Europartners Olanda
- Conferința “Luarea deciziilor în context VUCA”, invitat Generalul Maior Porter Droppers din Anglia
- Conferința “Puterea Inteligenței emoționale în leadership”, invitat Valentin Lupu, doctorat în Inteligență Emoțională
- Conferința “Modelarea unui leadership altruist”, invitat Wouter Droppers, Presedinte Europartners Olanda
Grupuri mici
- “Dincolo de succes”- 5 băieți
- “Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace”- 6 băieți
- “Ascensiunea spre împlinire”- 3 fete
- “Fiți transformați”- 4 fete
În cadrul Bisericii Baptiste Stânca din Sibiu s-au organizat mai multe conferințe și cursuri, după cum urmează:
Cursul pentru bărbați "Ascensiunea spre maturitate"
- În acest sens am început un grup de ucenicie cu o parte din bărbații Bisericii, numit “Ascensiunea bărbatului spre maturitate”. Acest curs are și motivare la a vesti Evanghelia celor din familie și prietenilor. Am făcut 5 sesiuni urmând să continuăm cu alte 5 sesiuni.
Curs apologetic la întâlnirea de tineret
- Timp de aproape un an de zile (2021) am parcurs la tineret cursul apologetic “Unicitatea lui Isus” prin care am căutat să sădim convingeri în viața tinerilor cu privire la cine este Isus și am încercat să îi ajutăm să aibă argumente pentru divinitatea lui Isus atunci când ei vorbesc cu colegii lor. În cadrul acestui curs am dezbătut și care este diferența dintre Isus și alți întemeietori de religii, precum și argumente în favoarea învierii lui Isus.
Distribuirea de felicitări cu ocazia sărbătorii Paștelui la toate casele din vecinătatea Bisericii
- Împreună cu tinerii Bisericii s-au distribuit în 2021 peste 200 de felicitări și invitații la casele din vecinătatea Bisericii, cu ocazia sărbătorii Paștelui. Felicitarea avea și invitație la serviciile Bisericii și posibilitatea primirii unui DVD gratis cu filmul Isus.
Întâlnire evanghelistică la tineret, "Diferit!", invitați Adi și Cristina Tănase
- În primăvara lui 2022 am avut o conferință evanghelistică la tineret cu titlul “Diferit” în care au fost abordată diferența dintre băieți și fete. Invitați au fost Adi și Cristina Tănase din Cluj, misionari cu “Family Life” România. Tinerii au fost încurajați să își invite colegii și prietenii.
Conferința de instruire "Misiune la locul de muncă", invitat Nate Belkstrom
- În Martie 2022 am avut o instruire cu Pastor Nate Belkxtrom din SUA legat de cum să fii o mărturie la locul de muncă. Instruirea a avut 4 seminarii.
- Munca- sacru sau secular
- Cine este șeful? Cum ne relaționăm la șef?
- Excelența în muncă
- Cum îl mărturisim pe Domnul la locul de muncă?
Conferința pentru familii "Arta de a fi părinte", invitați Adi și Cristina Tănase
- În primăvară 2022 am avut conferința de 2 ore “Arta de a fi părinte”, avându-i ca invitați pe Adi și Cristina Tănase din Cluj, misionari cu Family Life Romania. La această conferință au fost încurajați să participe familiile cu copii din Biserică precum și prietenii acestora care nu sunt evanghelici.
- Dorința a fost ca în urma acestei conferințe să începem grupuri mici cu cei care participă pe tema creșterii copiilor, o nevoie foarte resimțită în rândul părinților.